Jurnaliștii britanici de la Sky News relatează, sâmbătă dimineață, cum au supraviețuit unui atac asupra mașinii lor în localitatea ucraineană Bucha, aflată la aproximativ 30 de kilometri de Kiev.
Unul dintre jurnaliști, Stuart Ramsay a fost rănit în timpul rafalelor gloanțelor. În înregistrarea video se aude cum echipa de jurnaliști strigă la forțele armate să oprească atacul pentru că sunt jurnaliști. „Gloanțele veneau spre noi în cascadă, din toate părțile, în mașină, volan, scaune, bord, parbriz toate au fost dezintegrate”, a mărturisit acesta.
Ne-am oprit la un punct de control și am vorbit cu soldații și poliția, întrebându-i dacă drumul spre Kiev este practicabil. Un ofițer de poliție s-a dus la mașină și ne-a dat înghețată prin geam, spunându-ne că putem face stânga și mergem pe drumul spre Kiev – a spus că este deschis. Am pornit, era o liniște de moarte și este corect să spunem că eram îngrijorați. Dar am călătorit încet spre Kiev. Era moloz pe drum, dar era normal”, relatează jurnaliștii potrivit Sky News.
Aceștia relatează cum au auzit o explozie și au văzut cum ceva lovește mașina, iar una din anvelope explodează. Apoi parbrizul le-a fost spart după care mașina a fost ciuruită de gloanțe.
„Nu știam asta atunci, dar ulterior ni s-a spus de către ucraineni că am fost ținta unor sabotori ruși (…) Producătorul Martin Vowles, care conducea, a coborât primul din mașină, urmat rapid de Andrii Lytvynenko, producătorul nostru local, lăsându-mă pe mine, Richie și pe producătorul meu Dominique Van Heerden înăuntru, adăpostindu-ne pe bancheta din spate. Ne-am gândit că este un punct de control al armatei ucrainene care trăgea în noi și că a fost o greșeală, așa că am început să țipăm că suntem jurnaliști, dar gloanțele au continuat să vină”, mai transmit jurnaliștii.
WATCH: Sky News reporters ambushed near Kyiv, injuring one of them pic.twitter.com/zDXGGEwJ40
— BNO News (@BNONews) March 4, 2022
Este criză de combustibil în Ucraina, pe măsură ce sute de mii de oameni fug din calea bombardamentelor. Coloane de zeci de kilometri de mașini s-au format pe arterele principale către ieșirea din țară. Peste un milion de oameni au reușit să treacă granița, potrivit estimărilor ONU, în timp ce alte câteva milioane ar putea ajunge în statele neutre din Europa în următoarele zile. Rusia cenzurează platformele occidentale de socializare – Facebook, Twitter, Youtube – într-o încercare disperată de a controla sentimentul din ce în ce mai puternic de dezaprobare a acțiunilor armate împotriva Ucrainei în rândul propriilor cetățeni.